Videoclip muzical creștin 2020 „Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul”

07.07.2020

Videoclip cantari crestine 2020 "Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul"

Eu sunt Alfa şi Omega,

Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.

Apocalipsa 22:13

Dumnezeu Se întrupează pentru a putea introduce o nouă epocă,

iar acest lucru înseamnă că epoca veche s-a încheiat.

De fiecare dată când El Însuși lucrează printre oameni,

e începutul unei noi bătălii.

Fără începutul noii lucrări, o încheiere a celei vechi nu ar exista.

Şi atunci când nu există nicio încheiere a celei vechi,

aceasta e dovada că lupta cu Satana încă nu s-a sfârşit.

Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul;

El Însuşi e Cel care-Şi pune lucrarea în mişcare

şi, astfel, El Însuşi trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară.

Aceasta este dovada că El îl învinge pe Satana,

aceasta este dovada că El cucereşte lumea.

El este Semănătorul și Secerătorul,

Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul.

Numai dacă Dumnezeu vine

şi îndeplinește o nouă lucrare în mijlocul oamenilor,

numai atunci omul poate să se elibereze de sub domeniul Satanei

şi să dobândească o nouă viaţă şi un nou început.

În caz contrar, omul va trăi pentru totdeauna în epoca veche şi sub influenţă a Satanei.

Cu fiecare epocă condusă de Dumnezeu, o parte a omului este eliberată

şi omul avansează împreună cu lucrarea lui Dumnezeu spre o nouă epocă.

Biruinţa lui Dumnezeu înseamnă o biruință pentru toţi cei care Îl urmează.

Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul;

El Însuşi e Cel care-Şi pune lucrarea în mişcare

şi, astfel, El Însuşi trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară.

Aceasta este dovada că El îl învinge pe Satana,

aceasta este dovada că El cucereşte lumea.

El este Semănătorul și Secerătorul,

Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul.

Omul avansează împreună cu lucrarea lui Dumnezeu spre o nouă epocă.

Biruinţa lui Dumnezeu înseamnă o biruință pentru toţi cei care Îl urmează.

Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul;

El Însuşi e Cel care-Şi pune lucrarea în mişcare

şi, astfel, El Însuşi trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară.

Aceasta este dovada că El îl învinge pe Satana,

aceasta este dovada că El cucereşte lumea.

El este Semănătorul și Secerătorul,

Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul.

din "Urmați Mielul și cântați cântări noi"

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Un videoclip pentru coruri creștine la scară largă recomandat. Urmăriți gratuit.

© 2018 Marius: blog Să ascultăm cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic.
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți