Am găsit un cămin adevărat

Am găsit un cămin adevărat

de Yangyang, Statele Unite

Când aveam trei ani, tatăl meu a decedat. În acea perioadă, mama tocmai îl născuse pe fratele meu mai mic, iar bunica mea, din cauza unei superstiții, a spus că mama și fratele meu mai mic au fost cei care provocaseră moartea tatălui meu. Din lipsa unei alternative mai bune, mama a fost nevoită să meargă împreună cu fratele meu mai mic să locuiască în casa tatălui ei, așa că, primele mele amintiri sunt de pe vremea când locuiam împreună cu bunicul și bunica. Deși bunicul și bunica se purtau frumos cu mine, tot mă simțeam singură și îmi doream foarte mult să fiu împreună cu mama și cu fratele meu mai mic. Tânjeam după acel tip de dragoste maternă pe care îl primeau ceilalți copii. Serios, chiar nu ceream mare lucru - tot ce îmi doream era o familie adevărată, o mamă care să mă iubească foarte mult, care să-și poată împărtăși adevăratele sentimentele cu mine. Dar chiar și această mică rugăminte s-a transformat într-o speranță extravagantă, întrucât puteam să o văd pe mama doar în weekend-uri. De asemenea, de câte ori aveam probleme la școală, mama nu era niciodată lângă mine; eram ca un fir de iarbă de pe marginea drumului, de care nimeni nu era interesat. De-a lungul timpului, am dezvoltat o stimă de sine foarte scăzută, eram foarte interiorizată și nu puteam iniția interacțiuni cu ceilalți. Când aveam 16 ani, câțiva oameni din satul meu au plecat în străinătate să muncească, iar ideea m-a tentat și pe mine. M-am gândit în sinea mea: situația mea de acasă nu este foarte bună. Dacă ar fi să plec în străinătate, aș putea să-mi câștig singură traiul și chiar să dau o parte din câștiguri familiei mele. Astfel, mi-aș putea ajuta familia să trăiască un pic mai bine.

În august 2000, am venit în Statele Unite pentru a reuși prin forțe proprii. Aici, în SUA, mă trezeam dimineața devreme și lucram toată ziua până noaptea târziu și nu-mi era nimeni alături cu care să-mi împărtășesc gândurile. Păream dură la exterior, dar pe dinăuntru, mă simțeam extrem de singură și abandonată. Ori de câte ori mă simțeam așa, îmi era foarte dor de familia mea și tânjeam și mai mult după o familie fericită.

Când aveam 21 de ani, l-am cunoscut cu soțul meu în timp ce lucram la un restaurant. Era un tip de treabă și devotat părinților, așa că mi-am făcut o impresie bună despre el. Odată, din neatenție, mi-am luxat piciorul și, spre surprinderea mea, el a renunțat la slujbă pentru a avea grijă de mine, ceea ce m-a impresionat foarte tare. Încet, încet, am început să mă bazez pe el. În aprilie 2008, ne-am căsătorit. Am simțit că găsisem pe cineva în care puteam avea încredere deplină și, în sfârșit, am simțit că am propria mea familie. În inima mea, mă simțeam foarte fericită, iar ceea ce sperasem atâția ani devenise realitate. După ce ne-am căsătorit, sora soțului meu și cu mine ne-am asociat pentru a înființa o companie de materiale de construcție dar, din moment ce eram singura din familia noastră care știa engleza, practic funcționarea întregii companii era susținută de către mine. Aveam grijă de toți din familia mea în paralel conducând și compania. De-a lungul mai multor ani de eforturi, nu doar că am putut să-l ajut pe soțul meu să-și plătească datoriile anterioare, ci am reușit și să strâng ceva economii pentru familia mea. Inițial, crezusem că eforturile mele îmi vor câștiga respectul familiei soțului meu, dar realitatea a venit ca o palmă peste obraz. Deîndată ce afacerea a început să aibă ceva succes, ne-am propus să avem un copil, dar nu puteam rămâne însărcinată. Prin urmare, am luat multe medicamente și am consultat o mulțime de medici, dar nu puteam întrezări nicio rază de speranță. Soțul meu era fiul cel mai mare din familia sa, iar părinții și celelalte rude au fost foarte dezamăgiți de noi pentru că nu le dăruisem un nepot. Confruntându-se cu această presiune, atitudinea soțului meu față de mine s-a schimbat radical. Urmându-i exemplul, toți cei din familia soțului meu și-au schimbat mai apoi și ei atitudinea față de mine. Sora mai mare a soțului meu spunea adesea lucruri ca să mă marginalizeze și chiar denatura faptele pentru a spune lucruri rele despre mine în fața soțului meu. Am crezut că fusesem nedreptățită, așa că i-am spus soțului meu cum mă simțeam. El nu numai că a fost insensibil față de mine, ci uneori țipa și el la mine, ceea ce mă făcea să mă simt și mai rănită și nedreptățită. Peste ceva timp, am mers la spital pentru un alt control și am aflat, în sfârșit, că soțul meu avea, de fapt, o problemă. Dar acest lucru nu mai era important, deoarece după câțiva ani de certuri, relația noastră începuse să se deterioreze. Odată cu începutul anului 2012, soțul meu mergea adesea în China pentru a consulta medici și pentru afaceri, revenind acasă o dată la șase luni. De fiecare dată când se întorcea, o făcea doar pentru a lua bani, spunându-mi că firma pe care o conducea în China avea nevoie de finanțare pentru a-și acoperi costurile, dar era complet indiferent față de mine. În acest fel, vreme de mai bine de trei ani, am fost foarte puțin timp împreună, iar noi ne-am îndepărtat și mai mult unul de celălalt.

În cele din urmă, în septembrie 2015, am divorțat. Ceea ce m-a rănit cel mai mult a fost că, la partaj, soțul meu a mers până într-acolo încât a permis unui avocat să mă determine să semnez un contract care stipula că, dacă instanța nu va aproba divorțul nostru, atunci va trebui să îi cedez lui toate bunurile mele în termen de o săptămână. Un alt avocat m-a făcut să mă gândesc cu atenție la acest lucru: dacă aș semna acest contract, acesta mi-ar aduce foarte multe prejudicii și mi-a spus că mă poate ajuta să elaborez un contract care să mă ajute primesc pensie alimentară. Văzând că soțul meu este atât de dur și nemilos, m-am simțit foarte dezamăgită. De când m-am îndrăgostit de el până la căsătorie, timp de aproape un deceniu, le-am oferit totul soțului meu și acestei familii, iar cu asta nu se putea compara nicio sumă de bani și niciun bun material. Dar acum, pentru că soțul meu nu m-a putut lăsa însărcinată, el și familia lui m-au învinovățit doar pe mine și au fost insensibili, neavând nici un fel de respect pentru sentimentele mele. În schimbul a tot ceea ce am oferit am primit multă durere și amărăciune. Mă simțeam epuizată. Nu mai doream să am nimic de-a face cu această familie. Voiam doar să părăsesc această casă cât mai curând posibil și să mă plec cât mai departe de acești oameni, care mă răniseră profund. Așadar, fără nici cea mai mică ezitare, am semnat.

După divorț, m-am simțit foarte neajutorată. Nu știam în cine puteam avea încredere și nu știam la cine puteam merge pentru a-mi împărtăși sentimentele. De fiecare dată când mă gândeam la propria căsătorie eșuată, mă simțeam atât de deprimată și de mâhnită. Mi-am reexaminat sinele din prezent. Pentru a avea un copil, luasem atât de mult medicamente cu hormoni, încât mă îngrășasem cu un număr de kilograme echivalent cu jumătate din greutatea mea inițială. Îmi era atât de teamă că ceilalți mă vor vedea acum, în această situație disperată și dificilă în care mă aflam. La suprafață, mă prefăceam că sunt puternică, dar în inima mea mă simțeam extrem de neputincioasă. Chiar tânjeam după ziua când voi putea trăi o viață în care spiritul meu să poată fi eliberat. Din acest moment am început să-mi doresc să cred în Dumnezeu.

Într-o zi, nu după mult timp, m-am întâlnit din întâmplare cu Carmen la mall în timp ce îmi cumpărăm haine. A fost foarte entuziasmată să mă ajute și am făcut schimb de numere de telefon. După aceea, am văzut un mesaj pe care ea l-a postat pe WeChat și am descoperit că era creștină. Carmen împărtășea adesea cu mine dragostea lui Dumnezeu pentru om și mă simțeam foarte impresionată în adâncul inimii mele. Am descoperit treptat că eu, care fusesem întotdeauna atât de introvertită, devenisem dispusă să-mi deschid inima și să interacționez cu alte persoane. Pe măsură ce eu și Carmen am ajuns să ne cunoaștem, toată suferința pe care o avusesem în suflet în toți acești ultimi ani a răbufnit. Carmen a înțeles cu adevărat suferința mea și a împărtășit cu mine o experiență similară prin care trecuse. Am simțit că întâlnisem pe cineva căreia îi păsa cu adevărat, iar asta mi-a încălzit inima. Într-o zi, Carmen m-a invitat în casa unei alte surori, unde l-am întâlnit pe fratele Kevin și alte câteva surori din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. În timpul petrecut cu ei, am simțit că sunt foarte diferiți de oamenii pe care îi întâlnisem în trecut. Ori de câte ori eram cu alți oameni, chiar dacă îmi erau rude sau prieteni, simțeam că nu eram înțeleasă cu adevărat atunci când îmi deschideam inima față de ei. Îmi făceam griji că nereușitele mele vor fi ridiculizate de către ei, așa că nu am mai fost dispusă să împărtășesc sentimentele mele cu nimeni. Totuși, când eram cu Carmen și cu ceilalți, mă simțeam în largul meu, căci ei puteau cu toții să-mi înțeleagă suferința și, de asemenea, îmi împărtășeau și ei propriile lor experiențe. Niciodată nu mi-aș fi putut imagina cât de sincer puteam să-mi deschid inima și să vorbesc cu toți cei de aici încă de prima dată când i-am cunoscut și cum ne împărtășeam experiențele noastre unii altora. Simțeam că acești frați și surori mă tratau ca pe o rudă mai mult decât a făcut-o propria mea familie, acesta fiind un lucru de care nu mă bucurasem niciodată de-a lungul vieții mele, în această lume, în ultimele câteva decenii, iar asta m-a făcut să mă simt foarte emoționată în sinea mea.

Mai târziu, ne-am întâlnit cu toții pentru a urmări musical-ul Povestea lui Xiaozhen din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, care mi-a răscolit inima. Povestea din film era atât de adevărată: când era copilă, protagonista din film se juca cu prietenii săi cu inocență și puritate dar, după ce au crescut și au început să aibă interese conflictuale, inimile tuturor au început să se schimbe. Au început să uneltească unul împotriva celuilalt, certându-se unii cu alții și devenind chiar dușmani. Nu mai exista niciun fel de afecțiune sau prietenie între ei. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la toți acei ani în care soțul meu și cu mine ne-am zbătut împreună cot la cot. Totuși, pentru că nu am putut avea un copil, relația noastră s-a destrămat iar, până la urmă, soțul meu s-a luptat cu mine pentru fiecare bănuț, când a venit momentul să facem partajul. Acest fapt m-a făcut să mă gândesc cât de groaznici sunt, de fapt, oamenii; ori de câte ori sunt interesele proprii în joc, toate sentimentele sunt uitate. Din fericire, protagonista din film Îl găsește, în cele din urmă, pe Dumnezeu și se întoarce la familia lui Dumnezeu, unde Dumnezeu devine singurul pe care se poate baza, iar ea nu mai este singură și nici nu se mai simte nesigură și neputincioasă. Am fost atât de impresionată după ce am văzut asta, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am gândit în sinea mea: "Când Xiaozhen s-a reîntors la Dumnezeu, ea și-a scos masca pe care o purtase pentru a supraviețui; ea a trăit cu adevărat în prezența lui Dumnezeu, a primit mântuirea Lui și a putut să trăiască o viață eliberată și liberă. Dumnezeu Atotputernic cu siguranță mă va mântui și pe mine ca să trăiesc la fel de fericită ca Xiaozhen." În film, L-am auzit pe Dumnezeu Atotputernic spunând: "Omenirea, după ce s-a abătut de la provizia de viață a Celui Atotputernic, nu cunoaște scopul existenței, dar se teme, totuși, de moarte. Nu are niciun ajutor sau sprijin, dar totuși ezită să-și închidă ochii și se călește pentru a prelungi o existență dezonorantă în această lume - saci de carne fără niciun simț al propriilor suflete. Tu trăiești astfel, fără speranță, la fel ca ceilalți, fără scop. Doar Cel Sfânt din legendă va mântui oamenii care, gemând în mijlocul suferinței lor, tânjesc cu disperare după sosirea Lui. Până acum, o astfel de credință nu a luat ființă în aceia cărora le lipsește conștiința. Cu toate acestea, oamenii încă tânjesc mult după ea. Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El este sătul de acești oameni care nu au conștiință, fiindcă a trebuit să aștepte prea mult timp un răspuns din partea omenirii. El dorește să caute, să caute inima ta și duhul tău, să-ți aducă apă și mâncare și să te trezească, ca să nu-ți mai fie sete și foame. Când ești epuizat și când începi să simți puțin din dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un «tată»; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta" ("Suspinul Celui Atotputernic" din Cuvântul Se arată în trup). La auzul acestor cuvinte, am simțit ca și cum mama mă chema și mi s-a părut că m-aș fi întors lângă mama mea, unde am simțit o căldură de nedescris în inima mea. După cum s-a dovedit, Dumnezeu fusese întotdeauna alături de mine, veghind asupra mea, așteptându-mi reîntoarcerea. Nu mai eram singură. Dumnezeu îmi știa necazul și nevoile. Atunci când aveam cea mai mare nevoie, atunci când spiritul meu era în culmea suferinței, prin intermediul acestor frați și surori, care îmi predicau Evanghelia, El m-a readus în casa lui Dumnezeu, unde am primit mântuirea lui Dumnezeu și m-am bucurat de dragostea pe care Dumnezeu o are pentru mine. În acel moment, m-am simțit ca un copil pierdut, care își găsise, în sfârșit, casa, care își găsise familia și chiar m-am simțit cu adevărat fericită!

După aceasta, am început să trăiesc viața bisericească și, citind cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, am simțit că găsisem ceva pe care mă puteam baza cu adevărat și că acum am un scop și o direcție în viața mea. Totuși, din moment ce am înțeles prea puțin despre adevăr, de fiecare dată când mă gândeam la căsătoria mea eșuată, tot simțeam durere în îmi simțeam inima îndurerată. Detestam modul în care familia soțului meu mă tratase și, de fiecare dată când mă gândeam la asta, mă-afundam în durere. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu, spunându-I despre necazurile mele și m-am deschis față de frați și surori și am avut părtășie cu ei despre problemele mele, căutând adevărul pentru a le rezolva. Odată, fratele Kevin mi-a împărtășit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: "Omul a parcurs epocile alături de Dumnezeu dar, cu toate acestea, omul nu știe că Dumnezeu stăpânește destinul tuturor lucrurilor și ființelor sau cum orchestrează și dirijează Dumnezeu toate lucrurile. Acest lucru este ceva ce i-a scăpat omului încă din cele mai vechi timpuri până în prezent. În ceea ce privește motivul, nu este din cauza faptului că faptele lui Dumnezeu sunt prea evazive sau pentru că planul lui Dumnezeu încă nu a fost împlinit, ci din cauza faptului că inima și duhul omului sunt prea departe de Dumnezeu. Prin urmare, chiar dacă omul Îl urmează pe Dumnezeu, el, fără să își dea seama, rămâne în serviciul Satanei. Nimeni nu caută în mod activ urmele pașilor sau arătarea lui Dumnezeu și nimeni nu își dorește să existe în grija și protecția lui Dumnezeu. Mai degrabă, oamenii sunt dispuși să se bazeze pe influența Satanei și a celui rău pentru a se adapta acestei lumi și regulilor vieții pe care omenirea cea netrebnică le urmează. În acest punct, inima și duhul omului sunt sacrificate pentru Satana și devin hrana lui. Mai mult decât atât, inima și duhul omului devin un loc în care Satana poate locui, precum și un loc de joacă potrivit pentru el. În acest fel, omul, fără să își dea seama, își pierde înțelegerea principiilor de a fi om, a valorii și a scopului existenței umane. Legile lui Dumnezeu și legământul dintre Dumnezeu și om dispar treptat din inima omului, iar omul acesta încetează să-L mai caute sau să-L mai asculte pe Dumnezeu. Pe măsură ce timpul trece, omul nu mai înțelege de ce l-a creat Dumnezeu, nici nu mai înțelege cuvintele care vin din gura lui Dumnezeu și nici nu realizează tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Omul începe să opună rezistență legilor și hotărârilor lui Dumnezeu; inima și duhul omului devin insensibile... Dumnezeu îl pierde pe omul din creația Lui originală, iar omul pierde rădăcinile începutului lui. Aceasta este durerea omenirii" ("Dumnezeu este sursa vieții omului" din Cuvântul Se arată în trup). Fratele Kevin a avut mai apoi părtășie despre acest lucru, spunându-mi: "Motivul pentru care viețile noastre sunt atât de pline de durere este pentru că acceptăm ideile, opiniile și axiomele despre viață ale Satanei și pentru că suntem afectați și corupți de către Satana. De fapt, omenirea a fost coruptă de Satana de mii de ani. De foarte mult timp, suntem obișnuiți cu toate lucrurile pe care Satana ni le insuflă. Pentru a trăi, ne bazăm pe regulile de supraviețuire ale Satanei, care ne fac orbi la toate în afară de propriile beneficii egoiste, disprețuitoare și fără de conștiință. Familia fostului tău soț te-a putut trata în felul în care a făcut-o, deoarece și ei erau controlați de astfel de gânduri primitive precum "du mai departe linia genealogică", "există trei moduri de a fi nevrednic ca fiu sau fiică, a nu avea copii este cel mai rău" și "crește copii astfel încât să fii îngrijit la bătrânețe" care fuseseră insuflate de către Satana. Și, la partaj, soțul tău nu a luat deloc în considerare anii mulți în care ați fost împreună ca soț și soție, acest fapt fiind, de asemenea, influențat și controlat de reguli de supraviețuire cum ar fi «Mai întâi sunt banii» și «Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate», iar el a devenit egoist și insensibil. Din cauza corupției lui Satan, oamenii, pur și simplu, nu se mai pot înțelege unul cu celălalt și nu mai există fericire în viețile noastre. Toată suferința pe care o trăim este cauzată de nenorocirile venite de la Satana. De asemenea, toate familiile noastre sunt chinuite de Satana, întreaga rasă umană se află sub dominația Satanei și nu poate face nimic în privința răului provocat de Satana. Prin urmare, fără îndrumarea lui Dumnezeu, oamenii care trăiesc după filozofiile și axiomele Satanei trăiesc vieți lipsite de bucuria și fericirea adevărată. Cel mai mult în viața noastră nu avem nevoie de avere materială sau de dragostea familiilor noastre ci, mai degrabă, de mântuirea lui Dumnezeu. Ceea ce avem noi nevoie este să fim hrăniți cu spusele lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu ne poate conduce astfel încât să ne desprindem de corupția și suferința provocată de Satana și să ne restabilim conștiința și rațiunea, permițându-ne să trăim ca oameni adevărați și să obținem libertate și eliberare." După ce am ascultat părtășia fratelui Kevin, mi-am dat brusc seama: deci nu sunt doar eu cea care am trăit în durere, ci mai degrabă întreaga rasă umană a fost păcălită și coruptă de Satana și toți ne zbatem în durere. Numai venind înaintea lui Dumnezeu și acceptând mântuirea lui Dumnezeu, pot oamenii să se desprindă de suferința provocată de Satana și să treacă peste această suferință. Acesta este singurul mod de a obține fericirea și libertatea. Odată ce am înțeles acest lucru, mintea mea a devenit atât de limpede, iar eu m-am simțit atât de eliberată.

Odată ce am înțeles cauza fundamentală pentru care omul trăiește în durere, mi-am dat seama că resentimentele dintre mine și familia fostului meu soț fuseseră provocate de suferința indusă de Satana și am fost chiar dispusă să încerc să-i iert și să nu le mai port ranchiună. Când am început să pun în practică cuvântul lui Dumnezeu, am simțit mult mai multă bucurie în inima mea. Într-o zi din august 2016, m-am întâlnit din întâmplare cu fostul meu soț pe stradă. Ne-am salutat și am simțit clar în inima mea că nu mai am resentimente față de el, pentru că știam că trăise în suferințele provocate de Satana, că fusese păcălit și chinuit de către Satana. Dacă aș avea ocazia, i-aș propovădui Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pentru a putea și el să vină înaintea lui Dumnezeu și să primească mântuirea Creatorului. În acel moment, am simțit că Dumnezeu este, cu adevărat, atât de iubitor și că spusele lui Dumnezeu reprezintă adevărul. Atât timp cât venim în fața lui Dumnezeu și primim mântuirea Lui, atunci ne putem elibera din lanțurile lui Satana și putem obține libertate și eliberare și trăi vieți fericite și binecuvântate.

De fiecare dată când urmăresc cântecele și dansurile din videoclipul Fericirea din ținutul bun al Canaanului, mă simt atât de fericită și simt că vorbele acestui imn exprimă perfect ceea ce simt: "M-am întors în familia lui Dumnezeu, cu încântare și cu fericire. Onorat să cunosc adevăratul Dumnezeu, mi-am dat inima Lui. Chiar de-am trecut prin Valea Lacrimilor, am văzut frumusețea Lui. Iubirea mea pentru El crește zi după zi, din El vine bucuria mea. Fermecat de frumusețea Lui, inima mea-i legată de El. Nu-L pot iubi îndeajuns pe Dumnezeu, cântări de laudă izvorăsc din inimă. În Canaan, ținutul binecuvântat, totu-i proaspăt, de viață plin. [...] Canaan, țara cuvintelor lui Dumnezeu; iubirea Lui - bucurie fără sfârșit. Mireasma roadelor în aer e. Dacă stai aici câteva zile, o vei iubi mai mult decât orice. Nemaivrând nicicând să pleci." Când îmi aduc aminte de calea pe care am urmat-o, indiferent de ce am trăit pe parcursul drumului, Dumnezeu a fost întotdeauna alături de mine, veghind asupra mea și, până la urmă, m-a condus înapoi în sânul familiei Lui. Acum, în fiecare zi sunt bucuroasă deoarece cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic îmi potolește setea și mă hrănește. Durerea din inima mea a dispărut, am găsit o direcție în viața mea și am obținut adevărata libertate și fericire. Slavă lui Dumnezeu că m-a mântuit! Mă voi strădui să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc datoria ca ființă creată cât pot de bine pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Aceste mărturii creștine vă vor ajuta să simțiți dragostea și mântuirea acordate de Domnul. Vizionați acum.