Cuvântul lui Dumnezeu "Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului"

29.12.2018

Cuvântul lui Dumnezeu "Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului"

Dumnezeu Atotputernic spune: "Dacă Dumnezeul întrupat vorbeşte, lucrează sau face minuni, întreprinde o lucrare măreață în cadrul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi întreprinsă de om, în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-şi împlini datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică, dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar fi pierdut, la fel s-ar pierde atunci și datoria unei fiinţe create. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce omul, prin întreprinderea îndatoririi sale, își îndeplinește propriile obligații de-a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerat în niciun caz ca împlinind lucrarea cuiva de mântuire. Pentru esența inerentă a lui Dumnezeu, adică, a Duhului Său, lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care poartă înfățișarea exterioară a unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire și tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în el în cadrul gestionării Lui și sub conducerea Lui."

© 2018 Marius: blog Să ascultăm cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic.
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți