Te vei cunoaşte cu adevărat doar înțelegând adevărul

de Wenwen, oraşul Changchun, provincia Jilin

Părerea mea a fost întotdeauna că, atâta timp cât practicile exterioare sunt conforme cu ceea ce oamenii nu consideră a fi corupție, se poate considera că a existat o schimbare. Prin urmare, am acordat o deosebită atenţie practicilor exterioare în tot ceea ce făceam. Singura mea grijă era dacă acestea erau sau nu corecte şi, atâta timp cât acțiunile şi comportamentele mele exterioare erau acceptabile, eu eram mulţumit. Când aveam de-a face cu vreo emondare, îmi păsa doar în cazul în care era ceva greşit în practica mea. Mă lăsam convins doar dacă acțiunile mele erau respinse. Nu mai acceptam nicio altă comunicare despre recunoaşterea naturii mele corupte. Mai târziu, surorile şi fraţii mei mi-au spus că cineva îşi poate schimba firea doar cunoscându-și natura, și că eu nu îmi cunoşteam natura. După ce le-am ascultat cuvintele, am început să învăţ să îmi recunosc natura. Când cineva spunea: "Această atitudine de a te pune în evidenţă este stăpânită de natura ta arogantă", eu răspundeam: "Ah, sunt arogant, natura mea e arogantă!" Altcineva spunea: "Această purtare neconvenţională şi de nestăpânit este din pricina naturii tale umane rele." Atunci continuam: "Ah, natura mea cea rea!" Nu credeam că este greu să îmi cunosc natura, atâta timp cât repetam felurile de natură ce pricinuiau respectivele comportamente. Dacă cineva mă întreba: "De către care natură este pricinuit acest comportament?", atunci spuneam: "De aroganță, răutate, ticăloşie, viclenie..." Soiul acesta de întrebare şi răspuns semăna cu completatul spaţiilor goale, ceea ce părea atât de uşor. Până la urmă, fraţii şi surorile mele mi-au spus de fapt că îmi cunoșteam natura doar în mod superficial. Aşa că, după aceea, când venea vorba despre recunoașterea de sine, spuneam: "Sunt prea îngâmfat, fără nicio limită. Sunt foarte rău şi foarte depravat." Credeam că, adăugând "foarte" la recunoaşterea de mai devreme, aveam să-mi adâncesc înţelegerea. Nu eram lămurit în legătură cu însemnătatea cerinţei lui Dumnezeu ca oamenii să-şi recunoască propria natură, de aceea, când mi se arăta corupția sau când vedeam cuvintele revelate ale lui Dumnezeu despre natura omenească, le înţelegeam doar din punctul de vedere al respectării regulilor; eram foarte asemănător cu un papagal, repetând cuvinte despre recunoașterea de sine în loc de a înţelege şi a cunoaşte cu inima. Nu mă uram, nici nu îmi dădeam seama cât era de periculos. Nici măcar auzind cuvintele aspre ale Domnului nu mă simţeam zguduit. Din contră, nu eram tulburat şi de aceea firea nu mi s-a schimbat prea mult. Chiar dacă sunt prost, nesăbuit şi fără prea multe calităţi, Dumnezeu nu mă părăseşte, din contră, mă călăuzeşte şi mă luminează tot timpul, conducându-mă spre a-mi cunoaște propria natură şi substanță și spre a găsi calea de a face ca firea mea să se schimbe.

Acum câteva zile, m-am mutat împreună cu un frate la o nouă familie gazdă. Când comunicam după ce ne-am mutat, bătrâna soră din familia gazdă vorbea despre cum fraţii şi surorile pe care îi găzduise îşi arătau corupția; a pomenit şi de părerile pe care le avea despre ei. După ce am ascultat, nu am răspuns, nu am pus la suflet şi nu i-am comunicat bătrânei surori adevărul. Şi aşa a trecut timpul. După mai multe zile, alţi doi fraţi ce îşi îndeplineau datoria împreună cu noi au venit să se cazeze la noi pentru câteva zile. După ce au plecat, bătrâna soră a vorbit cu noi despre părerile ei asupra acestor doi fraţi şi, în acel moment, mintea mea a reacţionat: "Mare parte din ceea ce ai spus nu se potriveşte cu realitatea; sunt numai bănuielile tale. Dumnezeu cere ca fraţii şi surorile să se iubească şi să se ajute unii pe alţii. Trebuie să practic adevărul şi să comunic adevărul, să fiu cinstit cu tine." La două zile după comunicarea noastră, bătrâna soră a venit la mine şi mi-a spus care dintre afirmaţiile mele o frământau, precum şi ce lucruri pe care le făcusem o frământau. Mi-a mărturisit toate gândurile ei şi a plâns. Văzând acestea, mă gândeam: "Eşti chiar bănuitoare cu toţi. De data asta, mă bănuieşti pe mine. Asta nu-i bine. Trebuie să comunic clar cu tine, ca să nu ai prejudecăţi împotriva mea." Drept urmare, am avut cu ea o discuţie pe faţă, arătându-i natura de care dădea dovadă, precum şi purtarea ei plină de bănuieli şi judecăţi. Bătrâna soră a părut că acceptă, dar în sinea ei nu era convinsă. În zilele ce au urmat, se plângea că are tot felul de boli. Văzând aşa, mă gândeam: "În sinea ta, nu eşti convinsă, dar te prefaci că accepţi; nu-i oare asta prefăcătorie şi înşelăciune? Există nişte lecţii care trebuie învăţate când cineva este bolnav. Ar trebui să te cercetezi, căci ai fost bolnavă încontinuu." Gândindu-mă astfel, mi-am luat o altă "povară" ce m-a făcut să comunic din nou cu bătrâna soră. I-am cerut să se cerceteze ca să se cunoască. Totuşi, în timpul acestei comunicări, sora nu arăta prea bine. Nici măcar nu s-a prefăcut că acceptă. Eram uluit şi mă gândeam: "Eu am fost atât de grijuliu încât să te ajut şi am comunicat cu tine de atâtea ori, iar tu nu accepţi şi mai eşti şi suspicioasă cu mine. Ce persoană necinstită! Dacă nu accepţi adevărul, cine altcineva ar putea să te ajute? Nu-i nimic, eu n-am ce să fac, descurcă-te." Am pus toată vina şi răspunderea asupra bătrânei surori, socotind că era tare vicleană; credeam că sunt un frate bun, care pune în practică adevărul, care este dornic să-şi ajute fraţii şi surorile şi căruia îi pasă de voia lui Dumnezeu. Astfel, aveam tot felul de idei despre bătrâna soră, iar ea nu mă mai asculta.

Confruntându-mă cu această dilemă, am fost nevoit să privesc înăuntrul meu: "Oare greşesc? Nu greşeam ajutând-o pe bătrâna soră, compătimitor, când îi vedeam lipsurile. Atunci este din cauză că nu m-am bizuit pe Dumnezeu? Nu chiar, căci de fiecare dată mă rugam, înainte de a comunica cu ea. Nu am greşit cu nimic în acțiunile mele şi nu m-am aflat în situaţii atât de apăsătoare când îi ajutam pe alţii în trecut." Pesemne problema vine de la soră şi asta pentru că nu este nevinovată. Dar, în timp ce chibzuiam aşa, mă simţeam tulburat. Mă simţeam vinovat mai ales văzând-o pe bătrâna soră cum suferea din cauza bolii ei. Voiam din adâncul inimii să o ajut şi, totuşi, nu ştiam cum să colaborez cu ea. Neavând de ales, am venit la Dumnezeu şi I-am căutat sprijinul. Am citit cuvintele Domnului: "Buzele tale sunt mai blânde decât porumbeii, dar inima ta este mai vicleană decât șarpele primordial, chiar și buzele tale sunt la fel de frumoase ca o femeie libaneză, dar inima ta nu este la fel de bună ca cea a femeilor libaneze și cu siguranță nu se poate compara cu frumusețea cananeenelor. Inima ta este prea înșelătoare!" ("Caracterul vostru este atât de josnic!" din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins imediat inima. Nu am avut cum să nu cercetez ce făcusem zilele acelea şi gândurile din spatele faptelor. Când o auzisem pe soră vorbind despre judecăţile ei despre ceilalți fraţi și surori, nu îi răspunsesem, deoarece credeam că nu era treaba mea şi nu mă încurca cu nimic; când o auzeam vorbind despre prejudecăţile despre cei doi fraţi pe care îi cunoșteam, de-abia aşteptam să comunic cu ea, în caz că îi înţelesese greşit; când am auzit că bătrâna soră avea anumite păreri în legătură cu ceea ce spusesem şi făcusem eu, am avut mai multă grijă când comunicam cu ea, în caz că avea și alte păreri despre mine. Am pretins că îi ajut pe fraţii şi pe surorile mele din compasiune. Adevărul era că voiam să îi conving pe ceilalţi şi să triumf asupra lor prin adevăr, să le închid gurile şi să-i împiedic să mă judece şi să-mi încalce interesele. Gândindu-mă la comportamentul meu, mi-am dat seama că nu eram grijuliu. Cum putea să existe aici vreo urmă de iubire? Privind în urmă, de la început nu am avut deloc milă pentru bătrâna soră, nici nu i-am arătat vreun respect. Cât de cu adevărat malițioasă era natura mea! Această soră a început să ofere găzduire de când a venit în familia Domnului. Nu s-a plâns niciodată. Dat fiind că de obicei nu reuşea să participe la întruniri şi la părtășii, nu-şi adâncise experienţa de viaţă. Totuşi, era dornică să urmeze şi să citească cuvintele Domnului, câtă vreme era liberă. Dat fiind că nu era prea lămurită despre adevăr, considera drept o însărcinare faptul că îi judeca pe la spate pe fraţi şi pe surori şi că vorbea despre lipsurile lor; confunda efectiv bârfele despre fraţi şi surori cu faptul de a vorbi deschis. Nu avea nici cea mai vagă idee care erau insinuări şi care erau înflorituri, iar eu nu aveam niciun respect pentru ea. Indiferent de valoarea ei, o combăteam fără discernământ atunci când era vorba despre interesele mele și o forțam să se cunoască pe sine. Ce lipsit de rațiune mai sunt! În ce temei nu trebuie să-i las pe ceilalţi să mă judece? Chiar dacă ceilalţi nu o spun cu voce tare, nu este oare esenţa coruptă de Satana? Oare felul în care trăiam nu era același cu al Satanei? Tot ceea ce făcusem era doar pentru mine, era ca să mă apăr. Atâta timp cât interesele mele nu erau încălcate, nu-mi păsa. Nu dădeam atenţie slăbiciunilor celorlalţi, nici nu îmi făceam griji dacă ei pot îndura comunicările mele sau dacă acestea aveau vreo urmare negativă. Felul în care trăiam era sub influențat de firrea coruptă a Satanei. Ceea ce adusesem oamenilor era suferinţă şi jignire. Cum puteau să suporte asta? Tot ce spusesem şi făcusem Îl scârbise pe Dumnezeu şi făcuse ca Duhul Sfânt să nu lucreze în mine. Cum ar fi putut comunicările mele să fie eficiente?

Dumnezeu a spus: "Oricine îşi poate folosi propriile cuvinte și faptele pentru a-și prezenta adevărata față. Această față adevărată este, desigur, natura lor. Dacă ești o persoană care vorbește într-o manieră foarte ocolitoare, atunci ai o natură strâmbă. Dacă natura ta este foarte vicleană, atunci modul în care faci lucrurile este foarte alunecos și șiret, și este foarte ușor ca oamenii să fie păcăliți de tine. Dacă natura ta este foarte sinistră, cuvintele tale ar putea fi plăcute auzului, dar faptele tale nu pot să-ți acopere mijloacele sinistre. Dacă natura ta este foarte leneșă, atunci tot ceea ce spui are ca scop evitarea vinei şi a responsabilităţii pentru lenea şi superficialitatea ta și faptele tale vor fi foarte lente și de mântuială și foarte bune pentru a acoperi adevărul. Dacă natura ta este foarte empatică, atunci cuvintele tale vor fi chibzuite și faptele tale se vor conforma, de asemenea, foarte mult adevărului. Dacă natura ta este foarte loială, atunci cuvintele tale trebuie să fie sincere și modul în care faci lucrurile trebuie să fie plin de bun-simț, fără ca stăpânul tău să aibă multe motive să se îndoiască de tine. Dacă natura ta este foarte desfrânată ori avară, atunci inima ta va fi adesea plină de astfel de sentimente și vei face involuntar unele lucruri deviante și imorale, pe care oamenii le vor uita cu greu şi care, în plus, îi vor dezgusta" ("O problemă foarte serioasă: trădarea (1)" din Cuvântul Se arată în trup). Prin cuvintele Domnului, am înţeles că felul în care oamenii se manifestă şi în care îşi trăiesc vieţile este hotărât de natura lor. Tiparul naturii interioare va determina în mod inevitabil firea care se manifestă în exterior. Dacă înăuntru se află răul, atunci purtarea va fi dominată de natura rea şi nicicând nu va arăta bunăvoinţă. Când motivaţia pentru care o aveam pentru a comunica cu sora cea bătrână era greşită, ceea ce mă stăpânea nu era Dumnezeu, adevărul sau vreun lucru bun, ci mai degrabă Satana. Felul în care trăiam era chipul Satanei. Aşadar, ceea ce transmiteam nu avea cum să aducă vreun beneficiu celorlalţi. Dacă aş fi întâmpinat aşa ceva în trecut, m-aş fi concentrat pe practicile exterioare, aş fi crezut că nu am păstorit biserica, că nu eram mă pricepeam să comunic cu ceilalţi şi aş fi căutat o mulţime de motive ca să mă dezvinovăţesc. Doar astăzi am înţeles că practicile exterioare nu joacă un rol decisiv, ci că mai degrabă contează dacă avem sau nu o inimă dreaptă. Important este să vedem esenţa interioară. De exemplu, dacă cineva iubeşte cu adevărat o persoană, se va sluji de inimă pentru a observa şi a fi atent la ceea ce îi place acesteia şi apoi va reuşi să-și exprime dragostea şi să i-o transmită. Dacă i-aş fi iubit pe fraţii şi surorile mele în sinea mea, aş fi fost mai atent, aş fi demonstrat mai multă empatie pentru dificultăţile lor şi mai multă consideraţie pentru sentimentele lor, apoi aş fi acţionat în mod corespunzător şi aş fi folosit limbajul şi tonul potrivit pentru a comunica cu ei. Chiar dacă nu aş fi rezolvat problemele altora, cel puţin nu le-aş fi adus suferinţă. Deoarece nu există iubire în mine, arăt doar răutate, chiar dacă practicile exterioare sunt bune şi drepte. Pentru că Dumnezeu iubeşte omenirea, orice face El reprezintă o revelare şi o manifestare a iubirii. Domnul a spus: "Scopul pentru care Dumnezeu spune aceste lucruri este de a schimba și mântui oamenii. Doar vorbind în acest mod poate El să obțină cele mai valoroase rezultate. Ar trebui să vezi că bunele intenții ale lui Dumnezeu sunt concepute pe deplin pentru a mântui oamenii și toate întruchipează iubirea lui Dumnezeu. Indiferent dacă privești din perspectiva înțelepciunii în lucrarea lui Dumnezeu, din perspectiva pașilor și metodelor din lucrarea lui Dumnezeu sau din perspectiva duratei lucrării sau a aranjamentelor și planurilor Sale precise, toate cuprind iubirea Lui. De exemplu, oamenii au cu toții dragoste pentru fiii și fiicelor lor; astfel încât copiii lor poată să meagă pe calea corectă, ei trebuie să depună eforturi susținute. Când descoperă slăbiciunile copiilor lor, părinții se îngrijorează că dacă vorbesc blând, copiii lor nu vor asculta și nu se vor putea schimba și se îngrijorează că dacă vorbesc prea sever, vor răni stima de sine a copiilor și copiii nu vor putea să îndure. Toate acestea sunt făcute pe deplin din iubire și investesc mult efort. Ca fii și fiice, la rândul vostru, poate ați experimentat iubirea părinților voștri. Iubirea nu implică numai blândețe și considerație; chiar mai mult, implică certarea severă. Pe deasupra, tot ceea ce face Dumnezeu pentru omenire este din iubire. El operează sub precondiția iubirii, lucru pentru care El face tot ce poate pentru a aduce mântuirea omenirii corupte. El nu îi tratează pe oameni în mod superficial; El face planuri precise și le duce la îndeplinire pas cu pas. Privitor la când, unde, cu ce ton de voce, cu ce metodă de vorbire și nivelul de efort depus..., poți spune că toate acestea dezvăluie iubirea Lui și explică suficient de mult că iubirea Lui pentru omenire este fără limite și de nemăsurat. Mulți oameni spun lucruri rebele când sunt în mijlocul încercărilor; ei emit plângeri. Dar Dumnezeu nu se ceartă din cauza acestor lucruri și cu siguranță nu îi pedepsește pe oameni pentru asta. Deoarece El iubește oamenii, El iartă totul. Dacă El ar fi avut doar ură în loc de iubire, atunci El ar fi condamnat oamenii de la început. Din moment ce Dumnezeu are iubire, El nu se ceartă, ci tolerează și poate să observe dificultățile oamenilor. Asta înseamnă pe deplin a face totul sub influența iubirii" ("Înțelegi dragostea lui Dumnezeu pentru omenire?" din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Esenţa lui Dumnezeu este iubire, deci manifestarea lui Dumnezeu este tot iubire. Iubirea Domnului pentru oameni nu se reflectă în vorbe, ci este întruchipată în mod practic în lucrarea Sa, în orice pas al lucrării Sale şi în căile prin care El lucrează. Când şi cum lucrează Dumnezeu în fiecare, persoanele, lucrurile şi întâmplările pe care i le pregăteşte şi durata în care îl va desăvârşi, toate reflectă planul precis al Domnului şi eforturile Lui minuţioase. Toată lucrarea practică a lui Dumnezeu este pătrunsă de iubirea Lui curată pentru toţi oamenii, fără excepţie. Dumnezeu îi iubeşte pe oameni într-o asemenea măsură încât El depune eforturi minuţioase să ne mântuiască, ne suportă confuzia și opoziția față de El și ne tolerează și ne iartă nesăbuința și ignoranța. Toate acestea mă fac să văd măreția și noblețea lui Dumnezeu. Prin comparaţie, eu am trăit firea satanică, slută şi vrednică de dispreţ. Recunoscând toate acestea, am împărtăşit deschis cu bătrâna soră aceste meschinării din inima mea. Înstrăinarea dintre noi a fost înlăturată pe nesimţite. Îi mulţumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii. Dumnezeu să fie lăudat.

Înainte, cunoașterea mea de sine nu fusese nimic mai mult decât cuvinte. Erau cunoștințe pe care le învățasem pe de rost și nu îmi cunoșteam propria natură conform demascării cuvintelor lui Dumnezeu. O înţeleg astăzi datorită experienţei mele. Odată ce o persoană este coruptă de către Satana, natura sa devine aceeaşi cu cea a Satanei. Oricare ar fi faptele, cuvintele sau gândurile, toate sunt dominate de natura umană. O persoană poate să-și trateze firea coruptă şi s-o schimbe treptat doar dacă îşi recunoaşte propria natură. Dacă nu îşi cunoaşte propria natură, va îndura, fără să îşi dea seama, stăpânirea naturii Satanei şi se va opune şi Îi va rezista lui Dumnezeu - fără a mai menţiona că nu îşi va putea modifica firea. De acum încolo, voi schimba metodele greşite pe care le-am folosit în trecut, de a acorda prea multă atenţie acțiunilor exterioare. Voi încerca să nu mai fac atâta caz de acțiunile exterioare şi nu-mi voi baza cunoaşterea naturii mele pe respectarea regulilor. Voi accepta cu cinste şi sinceritate judecata şi mustrarea lui Dumnezeu, îmi voi cunoaşte natura şi o voi recunoaşte cu adevărat prin ceea ce îmi vor dezvălui cuvintele lui Dumnezeu, pentru a-mi schimba cât mai repede firea şi a fi mântuit de către Dumnezeu.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Postări recente